Maria Lorena Gheorghiță
cl. a V-a, Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Brăila,
prof. Ana Coman
Cartea aleasă de mine este scrisă de Katherine Applegate, născută în Statele Unite ale Americii. Scriitoarea a manifestat afecțiune pentru animale încă din copilărie, fapt ce se regăsește și în cartea Copacul dorințelor apărută în 2017 la editura Arthur și trecută pe lista celor mai bune cărți pentru copii. Absolventă a Universității din Texas, autoarea mărturisește cu umor că a avut ca specializare principală ”Lipsa de Țel”, iar secundară ”Nehotărârea”.
În opinia mea Copacul dorințelor este o carte foarte interesantă deoarece naratorul-personaj este un stejar pe nume Roșu care dezvăluie secrete din lumea arborilor la care nici nu gândești. Dacă dorești să afli ce simte un copac atunci când este tăiat sau să descoperi relația dintre un arbore și păsările ce au cuib pe ramurile lui, această carte îți va satisface curiozitatea. Și nu uitați, Roșu nu e un stejar oarecare, e un stejar ce poate îndeplini dorințe.