„Ion” de Liviu Rebreanu

Romanul Ion, o imagine realistă a satului transilvănean, de la  sfârșitul de secolului al XIX-lea, prezintă diferențele dintre clasele sociale și greutățile întâmpinate de marea majoritate a țăranilor care, deși harnici și buni gospodari, sunt lipsiți de  pământuri, împroprietărirea fiind o condiție a demnității umane. Având atât o perspectivă istorică, cât și una psihologică, moralizatoare, care subliniază și pedepsește abaterile de la valorile fundamentale, la care opera face referință: demnitatea, familia, independența și hărnicia, romanul Ion prezintă, în două părți bine delimitate: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”, activitatea personajului principal, eponim, ghidată de cele două glasuri interioare.

Acțiunea, desfășurată, pe două planuri narative, unul principal, axat pe Ion și un altul secundar, având în vedere familia Herdelea, conferă cititorului o viziune de ansamblu asupra vieții la sat și a greutăților ei, atât din perspectiva țăranului sărac, fără pământ, cât și din perspectiva intelectualității, în persoana învățătorului Zaharia Herdelea, o persoană foarte bine văzută și respectată, în satul Pripas. Nu în ultimul rând, contextul politic, al vremurilor când românii din Transilvania se aflau sub stăpânire maghiară, este foarte bine evidențiat, observându-se discriminări și întrezărindu-se idealul Marii Uniri, prin atmosfera construită de Liviu Rebreanu, atmosferă în care mustea dorința de unitate națională.

Așadar, romanul Ion nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui, fiind o creație artistică simbol pentru poporul român, din care cu toții trebuie să învățăm și să tragem niște concluzii, astfel că, nu îmi rămâne decât să recunosc valoarea operei și să o recomand cu căldură tuturor.