,,Ochi de lup’’ de Daniel Pennac

Maria Alexandra Croitoru

clasa a V-a, Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci Brăila, profesor îndrumător Ana Coman

,,Ochi de lup’’ este o carte scrisă de Daniel Pennac și publicată la Paralela 45. Ea are 116 pagini în care este vorba despre un lup singuratic și despre un băiat prietenos. Lupul trăia în Alaska și băiatul în Africa. Ei se întâlnesc la Zoo din întâmplare, iar lupul având doar un ochi, baiețelul numit Africa își închide și el un ochi, să semene cu partenerul său, Lupul Albastru. Prin simplul ochi deschis al fiecăruia, ei își descriu viața unul altuia, pănă în momentul întâlnirii. Apoi, fericiți amândoi, își deschid ochii.

Mi-a plăcut cartea deoarece a fost misterioasă la început, iar apoi din ce în ce mai atrăgătoare.

Ilustrațiile cărții sunt realizate de Silvia Mitrea și sunt foarte creative.

Autorul Daniel Pennac a scris multe cărți pentru adulți și copii printre care: ,,Necazuri cu școala’’ , ,,Dictatorul si hamacul’’ , ,,La capcăunii veseli’’. El este un autor renumit și cărțile lui au fost traduse în toată lumea în peste 30 de limbi.